Insingurare

- Unde sa stai cu mine?
- Aici.
Acum ii parea rau ca nu o lovise.
- La tine o sa fie bine. O sa traim asa fericiti.
Se uita la ea si nici nu stia ce sa zica, atat de absurd era totul. Parca pana atunci dormise si s-a trezit in sat, numai ca nu era el in sat, era satul la el si nu isi dadea seama cum a ajuns acolo. Durerea de cap se agrava.
- Cum adica o sa traim fericiti?
Se vede treaba ca numai intrebari retorice ii veneau in cap. Insa Tatiana avea raspuns pentru orice.
- O sa muncesc si eu la fabrica si o sa ne cumparam casa la oras si...
- Tu nu prea intelegi, NU? Nu exista nici o fabrica. Nu te-ai uitat in camera asta cand ai intrat? Nu ai vazut ce e aici sau ce nu e? Nu te uiti la mine cum arat? Nu muncesc, scriu. Si studiez. Am diplome, intelegi? Acum nu mai sunt un rahat oarecare, sunt un rahat cu diplome care scrie. De unde dracu’ sa-ti iau casa? Eu nu am bani sa imi cumpar de mancare! Ce crezi tu, ca vii aici sa iti faci viitor? Ce crezi tu, ca te fac doamna de capitala? Te fac pe dracu’ sa te ia! De ce ai plecat de acasa, unde credeai ca o sa ajungi, proasto!
- De ce ti...
- Tip, da, de aia! Ca n-am bani sa beau, ca daca as bea, n-as mai tipa, si cand n-am bani sa beau, tip!
- Esti atat de crud... Nu te tineam minte asa...
Fata ofta si isi cobori privirea in podea.
- Si ce credeai ca o sa fac? O sa plang de fericire ca ai venit? O sa te aplaud si o sa zic bravo, ce curaj, cata daruire, traiasca dragostea. Uite, ma iubeste. Viata e ca un vis. Du-te dracului, proasto! Habar n-ai unde ai venit, nici prin cap nu iti da ce e in jurul tau!
Fata incepu sa tremure intr-un hohot de plans.
- Asa, acum plangi. Altceva mai stiti?
Se pare ca fraza avu efect pentru ca plansul se opri ca prin minune.
- Bine, eu atunci am sa plec.
Abia atunci a realizat ca nu era frumoasa. Si in tot acest timp el credea ca a iubit-o pentru ca era frumoasa...
- Te duci acasa?
Oare de ce i se paruse atat de frumoasa...
- Da.
- Si ce o sa le zici?
- Ca am fost la oras sa te caut si nu te-am gasit.
Atat de frumoasa...
- Si ce scrii?
Oare...
- Ce?
- Ai zis ca scrii. Ce scrii?
- Epitafuri.
- Esti umorist?
Ia uite, si desteapta.
- Da, cel mai destept umorist intr-un oras plin de hazlii.
- Imi citesti si mie ceva?
- Nu.
- De ce?
- Du-te acasa. Lasa-ma. Te rog.
Femeia isi lua geanta si se apropie de usa. Se intoarse si il privi cu drag si in momentul ala mai ca ii veni sa o ia in brate.
- Am sa le spun adevarul. Cine esti si ce faci. Sa stie si ei.
Neam de razbunatoare.
- Da’ de ce vrei tu sa faci asta?
Si nici macar nu ii pasa de ei.
- Tu nu meriti sa am mila de tine.
- Am cerut eu mila ta? Ce-ar fi sa imi povestesti cum a fost in noaptea nuntii, ma tot framanta gandul asta.
A trantit usa in urma ei si asta a fost tot. Fata nu s-a mai intors niciodata, desi el a tot asteptat-o pana dimineata. In zori si-a zis ca e mai bine asa, ca asta a vrut, sa plece, sa nu se mai intoarca, sa n-o mai vada. Pana cand intr-o dimineata mama a primit o scrisoare din capitala si cand a deschis-o a stiut ca o sa planga mult. Insa n-a plans. Cum te lasi tu strivit de infame vorbe, dus de laude si ocari nedrepte te umilesc. De ce stai cu mine de parca viata e un compromis?

(in) Sfarsit