Insingurare

“Draga mama,

aici e toamna tarzie si imi vine dor de vinul bunicului. Nu pot veni acasa de Craciun, stiu ca ti-am promis, dar poate ne revedem sanatosi de Anul Nou. Eu sunt bine...”

se opri din scris si, dupa ce tusi de cateva ori, isi sufla in palmele inghetate. Bani pentru lemne nu mai avea, in soba arsese tot ce se putea arde. Mancare primea de la gadza, ii spunea Bogdaproste si stia ca era primit. Se gandea mereu ca ce i se intampla e un cliseu, ca nu era nici macar original in mizeria lui. Si nici in incapatanare. Poate astepta sa moara. Poate nu mai astepta nimic. Mai renuntase la bautura, dar banii care nu se ducea pe chirie luau forma tigarilor. Trimisese materiale pe la toate revistele din oras, dar se pare ca nu mai erau la fel de bune ca celelalte. Nu mai publicase nimeni nimic. Oare mediocritatea se capata peste noaptea, asa ca un dar de Craciun? S-a gandit atunci sa se intoarca acasa, sa dea si el cu sapa langa frate-sau. Si daca renunta chiar cu o zi inainte de a se ivi o sansa? Asta n-ar fi putut sa indure. Sa isi mai acorde inca o zi. Sau o saptamana. O luna cel mult. In doua-trei luni trebuie sa stie daca pleaca sau sta. Se amageste singur. Mai bine asa, decat sluga in sat. Mai bine asa? Scria bine, stia asta. Revistele de literatura din toata tara i-au publicat proza, si chiar si unele poezii. Primise vreo sase premii, iar fetele de la liceul de peste drum veneau in fiecare duminica sa ii aduca mere si sa ii ceara cate un sfat in ale literaturii. Iar el le saruta pe toate si le incuraja creatiile insipide care acum nici rasul nu ii mai starneau. S-a umplut tara de talente, neam de scriitori.
“Mama. Mi-a scris Vasile ca Tatiana s-a maritat. Cu el. Neam de tradatori. Eu n-am fost invitat la nunta. As fi venit sa fur mireasa si s-o scald goala in lacul de la marginea satului. Nu stie sa inoate. De aia se tinea asa de strans de mine. Sa-mi trimiti leaganul in care a murit sora-mea, ca-mi ingheata mana pe stilou si uite nu ma mai pot opri din scris. Si-o cana cu vin de la bunicul, s-o dau de pomana cersetorului pripasit la usa mea. I-am dat odata o tigara si de atunci n-a mai vrut sa plece. A auzit el cum un amic de al meu, beat fiind, m-a numit rege al scriiturii. El nu prea stie cum e treaba cu scriitura, dar un rege trebuie neaparat sa fie bogat. Si eu sunt un rege peste care trece moartea fara sa se opreasca, de teama sa nu imi ia bolile. Si nici afurisitul de cal nu il mai am sa il schimb pe o tigara. Mama. Ma intrebi mereu cand ma intorc acasa. Si daca ti-as scrie intr-o zi ca am murit si ca nu ma mai intorc. Si daca ti-as scrie ca fiul tau preaiubit s-a rastignit pe strazile mahalalei, ca-i mort... de beat si ca nu se va intoarce a treia zi la voi. Si daca am sa-ti scriu, mama, ca tu nu esti mama mea...”

(o sa mai urmeze)