Insingurare

Da, acum isi aducea bine aminte cum se urcase in caruta din mers, dupa ce sarutase cu falsa evlavie mana parintilor si sincer dezgust pe cea a preotului si facandu-si doua cruci mari injura in gand pe frate-sau Vasile ca plecase cu vorba dupa Tatiana si nu se mai intorsese. “Neam de betivi. Sigur s-a oprit la crasma si nu se lasa pana nu termina toti banii pe care i-am lasat.” Asa era Vasile, toti il stiau. Muncea din greu pe oriunde gasea ceva, nu refuza nimic si nu se dadea in laturi de la lucru: repara garduri, carute, taia lemne, sapa gradini, dadea cu var, vopsea si lac, curata livezi, era pur si simplu universal. A tinut o data si ora de matematica, atunci cand profesorul a fost plecat la oras cu treburi urgente. Iar cand lua plata, se oprea in fata crasmei, ofta si, deschizand parca temator usa, striga: “Nea Ioane, o vodculita, bre!”. A incercat tata-sau sa-l mai dezvete de bautura, i-a turnat prafuri in mancare si cand n-au dat roade l-a batut cu coada de la sapa. Nici cu vorba buna n-a mers. Si doar n-avea nici un motiv sa bea, se gandea biata maica-sa. Nu era beteag, nici insurat, Doamne-fereste, era cam prost, ce-i drept dar din asta nu murise nimeni pana atunci la ei in sat.
Da, acum isi aducea bine aminte caruta hodorogita a Vadanei, in care isi asezase o valiza cu colturile roase, primita de la matusa-sa, si doua traiste de plastic in care tinuse maica-sa faina. Mai privise inca o data spre casa parinteasca, asa, intr-o doara, vazuse sura pe jumatate daramata, auzise mugetul vacilor flamande, se uitase in calea fetei si daduse din mana a lehamite. Se adunasera langa poarta copiii lui Zabulica (cum si de unde aflasera ca pleaca nu stia). Nu a vrut sa vina nimeni sa-l conduca, toti avea sfaturi de dat, desi nimeni nu fusese plecat nicaieri niciodata. Iar el, neauzind pe nimeni, se gandea cu interes la lumea care-l asteapta dincolo de dealuri.
- Sa ai grija dragu’ ma-mii sa nu...
Incepuse maica-sa, dar nu mai reusise sa continue. Isi duse mana la gura si incepu sa planga incet.
“Sa nu...” Uite, asta n-o sa uite niciodata. “Neam de bocitoare. Acu’ o sa o tina intr-un plans pana diseara, si tata o sa mearga la carciuma numai sa n-o mai auda. Gloaba asta, abia se misca.”
Nu avea nici un regret ca pleaca si nici o apasare pe suflet ca lasa tot in urma. Poate ar fi trebuit, se gandea tocmai acum, poate ca ar fi fost bine sa verse si o lacrima sau macar sa fie suparat ca o lasa pe Tatiana. O tinuse in brate odata si ii placuse s-o stie acolo, langa el. S-o ia de nevasta nu i-a trecut nici macar prin cap, si cand mama fetei l-a prins la magazin in usa si i-a zis ca poate e timpul sa se aseze si el la casa lui si sa faca si cativa copii a realizat ca e momentul sa plece din sat. Pai de ce sa o ia de nevasta, doar nu facuse nimic rau. A, ii mai furase asa cate o sarutare, dar in rest... Si de fapt nu ii furase nimic, fata era darnica din fire, si cand venea vorba de sarutari era chiar risipitoare. Ii spusese ca pleaca sa stranga bani pentru nunta. Asa cum parintilor le spusese ca pentru casa, preotului pentru biserica iar primarului pentru scoala. Si lui Vasile ii spusese ceva dar nu-si mai aducea aminte ce.

(poate VA URMA)